Administrația Națională de Meteorologie și Hidrologie a emis o avertizare nowcasting de ceață densă pentru mai multe județe din țară.
Atsfel până la ora 15,00 în județul Alba, în special în zonele joase și a drumurilor naționale se va semnala ceață care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m și izolat sub 50 m.
Avertizare de ceață a fost emisă și pentru județele Suceava, Bacău, Vrancea și local în județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați inclusiv pe drumul E 85. În aceste zone se va semnala ceață, cu vizibilitate redusă sub 200 m, izolat sub 50 m, asociată cu burniță, chiciură și polei.
La Cluj-Napoca, ceața a creat probleme îdeosebi traficului aerian fiind deviate sau întârziate trei zboruri până la această oră.