Poliţiştii din Cluj şi carabinierii italieni, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, au localizat şi reţinut un cetăţean italian, care era căutat de autorităţile italiene, fiind condamnat la o pedeapsă de 16 ani de închisoare pentru infracţiuni de crimă organizată.
La data de 10 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi doi carabinieri din cadrul Grupului de Carabinieri Napoli, Italia, au depistat un bărbat, în vârstă de 66 de ani, care era urmărit de autorităţile italiene, de aproximativ 9 ani.
Poliţiştii din Cluj, împreună cu ofiţerii italieni, au efectuat astăzi descinderi în două locaţii, cel în cauză fiind depistat într-o locuinţă din localitatea Fizeşu Gherlii, judeţul Cluj.
În cursul lunii mai a.c., faţă de acesta, autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare, pentru infracţiuni de crimă organizată, fiind condamnat la o pedeapsă de 16 ani de închisoare.
Bărbatul a fost reţinut şi prezentat magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, pentru confirmarea mandatului european de arestare, urmând a fi predat autorităţilor italiene.
Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.