ClujAzi

Fii informat!

Băsescu: Nu exclud organizarea noului referendum pe unicameral simultan cu turul unu la prezidenţiale

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că nu exclude posibilitatea repetării referendumului privind Parlamentul unicameral, care ar putea fi organizat în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

„Trebuie respectat rezultatul referendumului, dar proiectul de revizuire a Constituţiei nu reflectă voinţa suverană a poporului. Atunci trebuie avută în vedere şi posibilitatea repetării referendumului când ei sunt la putere (USL – n.r.)”, a afirmat preşedintele la B1 TV.

Întrebat dacă acesta lucru va responsabiliza USL, Băsescu a răspuns: „Sigur că da”, scrie Mediafax.

Traian Băsescu a apreciat că actuala putere va fi sancţionată de români dacă nu va respecta voinţa populară: „Cred că de data asta România va sancţiona grav”.