La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați despre faptul că pe albia râului Arieș, în localitatea Moldovenești a fost observat cadavrul unei persoane.
La locul sesizat s-a deplasat o echipă operativă, în vederea efectuării cercetărilor, iar cu ajutorul echipajului ISU Cluj a fost adus la mal cadavrul.
S-a stabilit identitatea acestuia, respectiv a bărbatului de 83 de ani, implicat la data de 22 iunie, într-un eveniment rutier pe DN75, în afara localității Lungești, comuna Iara.
În urma accidentului rutier, autoturismul condus de acesta a fost proiectat în râul Arieș, în zona km 140+750m, de unde reprezentanții I.S.U. Cluj au extras autovehiculul până pe malul râului. În autoturism nu a fost identificat la acel moment bărbatul, astfel că în zona au fost continuate ulterior acțiunile pentru găsirea acestuia.
În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă necropsia, urmând astfel a fi stabilită cauza decesului.
- DOCUMENTE. FOTO-VIDEO Proprietari din Florești, victimele unor chiriași ABUZIVI: animale ABANDONATE și apartament vandalizat
- Tânără moartă la Câmpia Turzii. Mai multe persoane implicate într-un accident. FOTO
- FOTO. Incendiu pe Soporului. Arde o casă de locuit
- VIDEO! Arestați după ce au furat mii de lei din două biserici din Cluj
- Băiețelul accidentat la Gilău a pierdut lupta pentru viață! Dumnezeu să mângâie familia!
Leave a Reply