ClujAzi

Fii informat!

Belgia şi numeroşi lideri europeni îi aduc un ultim omagiu lui Wilfried Martens

Funeraliile de stat ale celui care a condus nouă guverne între 1979 şi 1992 au fost oficiate în catedrala Saint-Bavon din Gand (vest), în prezenţa a zeci de şefi de stat şi de guvern europeni şi a principalilor oficiali belgieni, între care un reprezentant al regelui Philippe.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a salutat un „om de consens” care a avut „un impact profund” asupra ţării sale şi a Europei.

Cancelarul german Angela Merkel a salutat „inspiraţia” şi „forţa” unui „prieten politic” şi unui „european” convins. Actualul premier belgian, socialistul Elio Di Rupo, l-a calificat drept un „exemplu”.

Născut la 19 aprilie 1936, Wilfried Martens a fost premier între 1979 şi 1992, cu excepţia unei întreruperi de opt luni.

Martens a fost deputat european şi preşedinte al grupului PPE în Parlamentul European din 1994 până în 1998 şi, din 1990 şi până aproape de ziua în care a decedat, a fost preşedinte al PPE.