Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat luni, la finalul şedinţei Colegiului Director, că democrat-liberalii au aprobat, cu unanimitate de voturi, protocolul de fuziune prin comasare cu PNL şi Statutul noului partid.
Noul partid rezultat din fuziunea PDL şi PNL va fi un ”partid de centru-dreapta puternic, care să câştige toate alegerile de acum înainte”, a declarat Blaga, citat de Mediafax.
Tot în cadrul acestei şedinţe a fost votată şi fuziunea prin absorbţie cu FC, Mihai Răzvan Ungureanu primind un post de prim-vicepreşedinte.