ClujAzi

Fii informat!

Blaga: Băsescu nu poate să atace PDL în asemenea hal, făcând apologia unui partid de traseişti, PMP

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat, marţi, că PMP este un partid de traseişti, compus din oameni care nu şi-au găsit locul în PDL, „adunaţi cu arcanul” şi că preşedintele Traian Băsescu nu poate să atace „în asemenea hal PDL, făcând apologia PMP”.

„Nici nu poate fi comparat PDL cu partidul de traseişti Partidul Mişcarea Populară. Îmi permit să remarc că nu există nicio legătură între manifestul, programul şi statutul PMP şi ce a devenit el pe parcurs: un partid compus din oameni care nu şi-au găsit locul în PDL, adunaţi cu arcanul, indiferent care a fost parcursul lor politic şi profesional în ultimii 2-3 ani” , a spus Blaga, la Hotnews.

El a mai arătat că PDL este cel mai reformat partid din România, niciunul dintre vicepreşedinţi nefiind membri ai PCR sau FSN, precizând că el este singurul din conducerea partidului care a fost membru al FSN.