ClujAzi

Fii informat!

Blaga: Legea migraţiei aleşilor aprobată de PSD are poate şi latura bună: desparte bărbaţii de curve

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la Iaşi, că legea migraţiei aleşilor locali aprobată de PSD are „poate şi latura bună”, pentru că „desparte bărbaţii de curve”, el întrebând dacă Ponta va putea câştiga cu „a doua categorie” prezidenţialele din toamnă.

Vasile Blaga a declarat că legea care permite migraţia aleşilor locali reprezintă un exemplu tipic de atac al PSD la statul de drept, liderul democrat-liberal susţinând că „poate are şi latura bună” acest proiect, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Poate are şi latura bună: desparte bărbaţii de curve. Cu a doua categorie crede Ponta că va câştiga Preşedinţia?”, a întrebat Vasile Blaga, afirmaţia sa stârnind aplauze în rândul celor câteva sute de membri şi simpatizanţi PNL şi PDL, participanţi la întâlnirea cu liderii ACL.