Consilieri locali ai Uniunii Sociale Liberale au boicotat şedinţa de Consiliu Local de astăzi, refuzând să voteze proiectele aflate pe ordinea de zi, pe motiv că proiectul de hotărâre legat de bugetul municipiului se află la punctul nr. 27 şi nu primul, aşa cum opoziţia şi-a dorit.
Datorită acestui boicot, mai multe proiecte de hotărâre care aveau nevoie de majoritate calificată pentru a trece, nu au fost aprobate, urmând cel mai probabil a fi reintroduse pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Consiliu Local.
Printre cei care au fost direct afectaţi de boicotul USL sunt membrii Uniunii Artiştilor Plastici din Cluj, cărora le-a fost promis un spaţiu expoziţional în centrul oraşului, spaţiu aflat în paragină, dar care nu va putea intra în folosinţa UAP pentru că USL şi PPDD s-au obţinut de la vot.
În prezent, în plenul Consiliul Local diferenţa de voturi dintre putere şi opoziţie este de un vot.