Președinții Comisiilor pentru politică externă ale Senatului și Camerei Deputaților, alături de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu au avut marți, 17 februarie, o întrevedere cu Pavlo Klimkin, Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei. În cadrul întâlnirii Borbély László, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor a subliniat importanţa ratificării Acordului de Mic Trafic de Frontieră dintre România şi Ucraina.
“Acordul de Mic Trafic de Frontieră este important pentru minorităţile române şi maghiare din Ucraina, fie că este vorba de vizite familiale sau participarea la programele culturale, educaţionale sau ştiinţifice, precum şi rezolvarea unor situaţii juridice”. Totodată, Borbély a adăugat că, Uniunea Europeană va trebui să-şi redefinească relaţia cu Parteneriatul Estic şi să facă tot posibilul ca Ucraina să se apropie de UE.
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, a afirmat că, deşi Acordul de la Minsk ne dă speranţa rezolvării conflictului, în continuare suntem martori la incidente locale care se soldează cu victime. Tocmai din acest considerent, răspunzând invitaţiei adresate de partea ucraineană, o vizită cât mai apropiată a unei delegaţii reprezentative a Parlamentului României în Ucraina va da un semnal puternic de solidaritate.
Ministrul ucrainean, Pavlo Klimkin, a exprimat mulţumiri părţii române pentru suportul şi sprijinul constant al României, promițând totodată că, în câteva săptămâni, Parlamentul ucrainean va finaliza procedurile de ratificare a Acordului de Mic Trafic de Frontieră între România şi Ucraina.
Cu prilejul întâlnirii, a fost reafirmată susţinerea fermă de către România a suveranităţii, unităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, evidenţiindu-se faptul că, evoluţia pro-europeană a Ucrainei este benefică nu doar pentru cetăţenii ucraineni, ci pentru întreaga regiune.