ClujAzi

Fii informat!

Bugetul de 300 mil. euro pe anul 2017, al orașului, a fost aprobat

Consiliu Local a aprobat, marți, bugetul municipiului Cluj-Napoca pe anul 2017. Acesta este în cuantum de 1,35 miliarde de lei.

Sala de Sticlă a Primăriei a găzduit ședința Consiliului Local, unde s-a discutat Proiectul Bugetului Local pe anul 2017. Acesta a fost prezentat la începutul ședinței de către primarul Emil Boc, care a precizat obiectivele principale ale proiectului: consolidarea statutului orașului de principal centru de dezvoltare și inovare, inclusiv în domeniul IT, atât la nivel național, cât și european, creșterea standardelor calității vieții, continuarea stimulentelor fiscale necesare susținerii investițiilor și a locurilor de muncă, realizarea unei planificări multianuale pentru cele mai importante proiecte de dezvoltare publică, dar și soluții pentru principalele proiecte de buget. Bugetul din acest an al municipiului Cluj-Napoca este în creștere în procent de 16%, în comparație cu anul 2016. Aproape 300 milioane de Euro vor contribui la menținerea pe un drum corect a funcționării orașului și a dezvoltării lui economice.

Cele mai importante componente ale proiectului de buget sunt: bugetul pentru instituțiile publice, bugetul local și transferul pe bugete. Cea mai consistentă parte a bugetului local merge spre învățământ. Un procent de 33% din buget este alocat pentru educație, componentă considerată necesară și prioritară în oraș. “Un sfert din banii clujenilor merg pe educație. În anul 2012 fondurile erau de aproximativ 7 milioane de lei, iar acum s-a ajuns la suma de peste 11 milioane, prin proiectul susținut la nivel local de acordare a burselor, astfel încât elevii să aibă sentimentul că și-au câștigat primii bani, iar pe de altă parte să își poată ajuta familiile. Se dorește o educație de ansamblu, care să îl stimuleze pe copil să ajungă la performanță”, a declarat Emil Boc. De asemenea, el a vorbit și despre un nou proiect care se va demara în școlile și liceele din oraș, proiect ce privește modernizarea sau consolidarea curților și terenurilor de sport.

O altă componentă importantă care primește finanțări substanțiale din bugetul local este transportul în comun. Astfel, vor fi cumpărate și date în folosință 50 de autobuze noi, 10 autobuze electrice, 8 troileibuze și 16 tramvaie. Se dorește păstrarea gratuității pentru elevi, studenți și pensionari pentru încurajarea folosirii transportului în comun, dar și pentru fluidizarea traficului din oraș. Sănătatea și asistența socială se bucură de asemenea de o creștere a bugetului cu 22%, respectiv 29%. 82 milioane de lei din banii alocați pentru sănătate vor merge la spitalul municipiului, pentru dotare, reabilitare și modernizare, iar în cazul asistenței sociale cei mai mulți bani vor merge spre Direcția de Asistență Socială și cantinele sociale.

Emil Boc a vorbit și despre infrastructura orașului Cluj-Napoca. Lucrările din Piața Unirii urmează să fie finalizate până în 21 mai 2017, iar cele de la Podul Traian au termen de finalizare până în 30 mai 2017. “În acest moment se derulează lucrări la mai multe parking-uri din oraș. Parcarea Negoiu se va termina până în 30 septembrie și are termen de recepție până în 30 octombrie. Se lucrează la alte 3 parking-uri, publice sau private. Parcarea din Hașdeu se află în licitație, iar la parcările de pe Mogoșoaia, Primăverii, Azuga sau Trotuș se lucrează”, a declarat edilul. Legat tot de bugetul alocat pentru infrastructură, se urmărește lărgirea unor străzi, construirea de sensuri giratorii tot pentru decongestionarea traficului.

Alte proiecte pe care primarul împreună cu consilierii locali vor să le demareze prin finanțare locală sunt legate de: începerea amenajării a 40 de centre subterane de colectare selectivă a gunoaielor, în conformitate cu standardele europene, reabilitarea termică a cel puțin 30 de blocuri, continuarea proiectului de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârsnice, bolnave sau vulnerabile, deschiderea unei creșe pe strada Donath, construirea unei noi creșe pe strada Grigore Alexandrescu, continuarea proiectului “Școală după școală”, extinderea Sălii Polivalente pentru găzduirea celor mai importante evenimente, amenajarea de parcuri pentru câinii cu stăpâni, dar și extinderea adăposturilor pentru câinii comunitari sau realizarea unui patinoar artificial în Parcul Central Simion Bărnuțiu. Un alt proiect important privește digitalizarea administrației publice locale, proiect care să permită eliberarea în format electronic a documentelor de urbanism: certificat de urbanism, prelungirea lui, prelungirea autorizațiilor  de construcție, anularea lor. Acest proiect este considerat eficient pentru operativitatea administrației publice și va putea fi utilizat de la finalul acestei luni.

Consilierii PSD-ALDE s-au abținut de la vot

La finalul prezentării Proiectului Bugetului Local 2017, realizată de edilul Emil Boc, consilierii locali PSD-ALDE au cerut să intervină. Cel care a luat cuvântul a fost Adrian Mureșan care l-a felicitat într-un mod ironic pe Emil Boc pentru modul în care a prezentat proiectele care vor continua sau se vor demara în Cluj-Napoca. “Așa cum ne-ați obișnuit în fiecare an, regăsim aceleași proiecte cuprinse în buget și constatăm că zicala repetiția este mama învățăturii este adevărată, motiv pentru care vă felicit pentru expunere. M-aș aștepta ca mare parte din aceste proiecte să fie și realizate, să nu rămână doar la fază  de proiect. Clujenii au nevoie de proiecte finalizate. Nu înțeleg de ce Clujul are ghinionul ca majoritatea proiectelor să fie câștigate de firme cu probleme, care nu pot să ducă la bun sfârșit proiectele sau sunt finalizate cu foarte mari întârzieri. Prin urmare vreau să mă abțin de la votarea acestui proiect de buget”, a declarat consilierul PSD-ALDE. După ce l-a criticat pe Mureșan că tot ce a făcut a fost să citească un comunicat de presă de la partid, primarul a încercat să le explice consilierilor nemulțumiți faptul că multe proiecte au fost oprite sau amânate din cauza Legii Achizițiilor Publice, care obliga primăria să încheie contracte cu firmele care lucrau pentru cel mai mic preț, firme care de nenumărate ori au avut probleme și au intrat în insolvență. Faptul că respectiva lege a fost modificată este un lucru privit cu optimism de către Boc, care speră ca un număr mare de proiecte să poată fi realizate. Motivând lipsuri la strategia de urbanizare, consilierii PSD-ALDE au decis să nu participe la vot.

Ionela Avram,

studentă Jurnalism, an II

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *