Camera de Comerț și Industrie decretează forță majoră la Pata Rât. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență trebuie să se trezească

de Cristina

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că ieri a sosit la sediul instituției o adresă din partea Camerei de Comerț și Industrie a României, care decretează stare de forță majoră pentru levigatul de la Pata Rât, care se întinde pe o suprafață de peste 3 hectare. Alin Tișe cere Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj să aprobe măcar în al 12-lea ceas starea de urgență și de alertă, pentru a se interveni imediat.

Camera de Comerț a avizat explicit, printr-un document din 23 noiembrie 2017, că situația existentă e un caz de forță majoră cauzat de factori imprevizibili și de neevitat.

”Iată că ce am solicitat din septembrie se confirmă și Prefectura și Comitetul pentru Situații de Urgență a greșit când a refuzat să ne dea situația de urgență și de alertă. Iată că după 3 luni, cantitatea de apă este dublă, levigatul  se amestecă în continuare cu lacul de acolo. Acum vor trebui să răspundă acești oameni care au refuzat să dea starea de alertă. Noi a trebuit să așteptăm soluția expertului, nimeni din autoritățile Clujului nu ne-au spus cum putem să epurăm apa, nimeni din nicio instituție a Clujului nu ne spune cum putem depolua apa și levigatul care vine, pentru că sunt două surse, un levigat toxic pur, respectiv acel lac, unde levigatul e în concentrație mai mică, fiind amestecat cu apă. Pentru ce aceste autorități ale statului au aplicat amenzi Consiliului Județean, din moment ce situația era imprevizibilă și de forță majoră? Comitetul pentru Situații de Urgență trebuie să ia măsuri. Ei au considerat că nicio altă instituție nu are responasbilitate, nici Apele Române nici Garda de Mediu, nu au făcut nimic. Dacă interveneam atunci, azi nu mai aveam acel lac”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Toți conducătorii instituțiilor care au votat împotriva declarării situației de urgență la Pata Rât, care au refuzat sistematic să acorde starea de urgență, în frunte cu prefectul Clujului, Aurel Cherecheș, vor trebui să răspundă nominal pentru modul în care au votat, iar Consiliul Județean Cluj va face plângeri penale și va acționa în instanță Comitetul pentru Situații de Urgență.

Consiliul Județean va retrimite tuturor autorităților statului acest aviz de forță majoră, emis de o autoritate care nu are raporturi cu CJ de subordonare, și va cere încă o dată convocarea Comitetului pentru Situații de Urgență pentru ca să se stabilească un grup de suport tehnic.

Dacă se va refuza din nou această stare de alertă și de urgență, CJ va implementa soluția expertului Universității din București, însă procedura va dura mai mult în timp.

Alin Tișe a declarat că a obținut acord din partea proprietarilor terenurilor învecinate, pentru o suprafață de circa 5000 mp, pentru realizarea a două bazine în care să fie purificat levigatul toxic de sub rampa de gunoi. Pentru lacul de 3 hectare, care are o adâncime de un metru, e nevoie de o altă soluție întrucât toxicitatea apei e mai mică decât în cazul levigatului care va fi tratat în cele două bazine.

Președintele Consiliului Județean Cluj a precizat cu privire la buldozerul care a căzut în lac că lucra la realizarea unui dig supliemntar, din cauza acumulării suplimentare de apă generată de ploi.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.