România ar putea adopta moneda euro cel mai probabil în 2021, orizontul îndepărtându-se deoarece trebuie recuperate decalaje legate de nivelul de trai sau productivitate. Analiştii consideră că este nevoie de creşterea economiei cu 3-4% pe an, pentru ca acest orizont să fie credibil.
De când a devenit clar că data de aderare 2015 va fi ratată şi odată cu turbulenţele din Europa, guvernul şi BNR nu au mai avansat o nouă ţintă pentru trecerea la euro.
Se apreciează, de către analişti că România ar putea să treacă la euro cel mai devreme în 2018, dar majoritatea văd mai probabil anul 2021, având în vedere stadiul reformelor structurale şi fundamentele economice care nu permit recuperarea decalajelor într-un orizont de timp mai scurt. Perioada 2018-2020 este considerată de către premierul Victor Ponta, un orizont realist pentru intrarea în zona euro, România urmărind cu prudenţă Polonia, o ţară mult mai avansată în ceea ce priveşte reformele structurale.
„Dacă ne grăbim să ajungem în zona euro fără să convergem în termeni reali cu nivelul de trai şi productivitatea muncii nu vom putea să facem faţă la eventualele şocuri ce apar din exteriorul sau din interiorul zonei euro. O ţară trebuie să fie pregătită atunci când intră în zona euro pentru că, odată intrată, nu poate evolua. Dacă eşti foarte slab, nu poţi să faci faţă concurenţei. Este cert că aici nu funcţionează principiul «Aruncă-l în apă şi va învăţa să înoate», ci principiul «Aruncă-l în apă şi se va îneca sigur»“, a declarat Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, la conferinţa anuală organizată de Asociaţia Analiştilor Financiari Bancari (AAFBR).
El a arătat că Grecia şi Portugalia au arătat că ipoteza emisă atunci când zona euro s-a extins din dorinţa politică potrivit căreia fiind în interiorul zonei euro se va accelera convergenţa reală s-a dovedit a fi falsă.
Extinderea crizei datoriilor din Grecia în Irlanda, Portugalia sau Spania, ţări mai puţin competitive, a subliniat dezavantajele apartenenţei la euro pentru ţările care nu sunt pregătite şi necesitatea unor reforme profunde.
Ţări precum Polonia, Cehia sau Ungaria, mari membrii UE estici, şi-au încetinit pregătirile pentru aderarea la zona euro. Dintre acestea Polonia a anunţat că nu va intra în uniunea monetară până când problemele de aici nu-şi găsesc rezolvare. În Ungaria, ministrul economiei a atenţionat că ţara sa ar trebui să evite adoptarea euro timp de două decenii şi să-şi întărească economia după modelul propriu. Şi Bulgaria a îngheţat pe termen nelimitat planurile de adoptare a monedei ca răspuns la deteriorarea condiţiilor economice şi la agravarea crizei din zona euro.
Indiferent de adoptarea sau de neadoptarea euro, România trebuie să facă reforme şi convergenţă reală, a declarat Valentin Lazea, economistul-şef al BNR. Reformele înseamnă bineînţeles costuri pe termen scurt, uneori şi costuri economice şi politice.
Care sunt condiţiile pentru trecerea la zona euro în 2020?
În primul rând, România are nevoie de o creştere economică de peste 2% pentru a converge spre clubul zonei euro, consideră analiştii : „O creştere economică de 3-4% minimum este absolut necesară pentru a avea convergenţă reală rezonabilă şi într-un interval de timp nu foarte îndepărtat. Convergenţa reală nu vine de la sine. Mai este mult de muncă în termeni de reforme structurale. Dacă economia din zona euro şi economia Europei cresc cu 1-2% şi România creşte tot cu 1-2%, nu se produce nicio convergenţă“, a afirmat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.
Analiştii şi-au ajustat prognozele de creştere economică pentur acest an spre 2,5-3%, după ce anul trecut plusul economiei a fost de doar 0,7%.
Unii economişti susţin însă că agricultura foarte bună, ,,maschează” o performanţă semnificativ mai slabă a economiei, în 2013, faţă de 2012.
România îndeplineşte deja criteriile legate de deficitul bugetar (2,9% din PIB în anul 2012, sub limita de 3% din PIB), datoria publică (aproape 38% din PIB în 2012, sub limita de 60% din PIB) şi nivelul inflaţiei (1,2%, maxim 2,5%), în ceea ce priveşte criteriile de convergenţă nominală specificate în Tratatul de la Maastricht. În aceeaşi direcţie, România nu respectă criteriul privind rata dobânzilor pe termen lung, care depăşesc cu aproape două puncte procentuale pragul stabilite de oficialii europeni.
Cele mai importante probleme în calea adoptării euro sunt reprezentate de criteriile de convergenţă reală, respectiv PIB-ul redus pe cap de locuitor şi structura economiei, unde agricultura reprezintă 6-7% din PIB, dar utilizează un sfert din forţa de muncă a României.
Convergenţa reală va fi o provocare majoră, a arătat Eugen Sinca, analist-şef al BCR, pentru anii ce vor preceda aderarea României la zona euro.
„BCR vede posibilă aderarea la zona euro undeva în jurul anilor 2020. România ar avea nevoie de o creştere a PIB superioară nivelului din prezent. Reforma companiilor de stat şi reformarea agriculturii ar putea adăuga 1-2 puncte procentuale la PIB potenţial. Inflaţia va fi de 3-4% în următorii 5 ani. Nu ne putem aştepta la inflaţie de 1-2%. Convergenţa la zona euro va implica presiuni în creştere asupra preţurilor de consum“, consideră acesta.
Florian Libocor, economistul-şef al BRD-SocGen consideră că ,, Dacă facem o evaluare a economiei româneşti din punct de vedere al criteriilor de convergenţă reală vedem că s-au făcut progrese, însă decalajele care există între noi şi celelalte economii indică nerespectarea pe deplin de către România a acestor criterii de competitivitate şi productivitate, care reprezintă cele mai importante criterii de convergenţă reală“.
Totodată printre soluţiile posibile, acesta a adus în discuţie reformele structurale, productivitatea muncii şi competitivitatea.
Toate cele 12 ţări care au aderat la UE din 2004 sunt obligate prin Tratat să adopte euro, dar trebuie mai întâi să îndeplinească mai multe criterii, astfel încât termenul este flexibil. Cinci dintre aceste state, Slovacia, Slovenia, Estonia, Cipru şi Malta, au trecut deja la euro.
Mecanismul de schimb valutar (ERM II) reprezintă intervalul în care va fi testată stabilitatea monedei naţionale, perioadă intermediară de cel puţin doi ani, prin care trec ţările candidate înainte de adoptarea propriu-zisă a euro.
Astfel, cursul trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat. Alte criterii de convergenţă sunt legate de stabilitatea fiscală, stabilitatea preţurilor şi a ratelor dobânzilor.
Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht – deficitul bugetar nu poate depăşi 3% din PIB, datoria publică trebuie limitată sub 60% din PIB, iar inflaţia să nu depăşească cu 1,5% media celor mai performante trei ţări din zona euro.
SURSA: ZIARUL FINANCIAR (ZF)
