Socrii primarului din Baia Mare au fost reținuți de către Direcția Națională Anticorupție (DNA), fiind acuzați de dare de mită și complicitate la dare de mită. Potrivit informațiilor furnizate de DNA, aceștia au fost surprinși în flagrant în timp ce ofereau o sumă de 50.000 de euro pentru a influența decizia unui judecător în favoarea primarului Cătălin Cherecheș, implicat într-un dosar de corupție. Declarațiile ulterioare ale primarului susțin ideea unei presupuse manevre din partea soacrei acestuia în această situație complicată.
„Mă simt ca un vițel la poarta nouă, încă sunt la birou și nu înțeleg despre ce e vorba, decât ceea ce-mi spunea tata, Dumnezeul să-l ierte, că mâine se împlinesc 22 de ani de când mă privește de sus, respectiv „Cum te f#te soacra, nu te … nimeni”. Am vorbit 10 secunde cu nevasta mea și aștept acum să-mi dea niște explicații. Pentru mine familia înseamnă, cel puțin până acum câteva luni, înseamnă mama, că trăiește, tata că mi-l imaginez și de câteva luni nevasta mea. În rest alții să se descurce.
M-am trezit într-un film în care joc rolul de Pluto într-o scenetă cu Tom și Jerry, adică cineva se întâlnește într-o piață în Târgu Mureș, că părinții soției mele sunt din zonă și negociau într-un fel un dosar penal. Din câte mi-a spus avocatul negociau pe o prăjitură, o promisiune paradoxal, vă rog să mă credeți! Tu soacră, sau ce ești tu, să promiți 50.000 de euro? Pentru cine? Pentru un dosar care e de 8 ani în instanță, care e super mediatizat, un dosar care în faza finală se aplică un control judiciar cu interdicția de a părăsi țara pe care am înțeles-o că așa trebuie să fie, am înțeles, mi-am asumat. Mama soţiei mele să stea o sută de ani în închisoare dacă a făcut ceva greşit…
Vă spun un lucru, dacă soția mea m-a mințit, mi-a ascuns lucruri indiferent din ce motiv, ea sau mama ei sa îmi facă bine, in secunda doi, Cherecheș devine cel mai râvnit burlac al României”, a declarat Cătălin Cherecheş, la Punctul Culminant.
Leave a Reply