ClujAzi

Fii informat!

Catolicii sărbătoresc astăzi Paștele

paste catolicIndiferent de data la care este sărbătorit, Paștele reprezintă cea mai mare sărbătoare a creștinilor. În această duminică, credincioșii catolici sărbătoresc învierea Domnului, aceasta fiind sărbătorit la un interval destul de mare față de cel ortodox, chiar puteam spune că distanța dintre datele Paștelui catolic și cel ortodox este cea mai mare de până acum.

În anul 2010 și 2011, învierea Domnului a fost sărbătorită în aceeași zi de către toți credincioșii – ortodocşi, catolici, greco-catolici, evanghelici şi reformaţi, dar şi de cei din cultele neoprotestante.  Următorul an în care Paştele va fi din nou sărbătorit în aceeaşi zi, respectiv la 20 aprilie, de ortodocşi şi catolici va fi 2014.

Deși modul de a sărbători învierea Domunului s-a modificat de-a lungul timpului, totuși anumite obiceiuri și tradiții s-au păstrat ca în primele veacuri. Pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului era cel mai mare eveniment din istoria mântuirii, care stă la temelia Bisericii creştine. Noaptea de Paște era petrecută ca și acum, în biserici, cu priveghi, cu rugăciuni și cu cântece de bucurie, cu săvârşirea Sfintei Jertfe şi cu lumini multe, semn al bucuriei şi luminării duhovniceşti.

În această duminică, Suveranul Pontif, va celebra în fața miilor de credincioși Mesa de Înviere, în piața San Pietro din Vatican. Din balconul bazilicii, acesta va rosti, în 10 limbi, tradițional mesaj de Paște și binecuvântarea  „Urbi et orbi”.  În traducerea din latină, „Urbi et orbi”, înseamnă: Către Cetate (Roma) și către Lume, această formulă fiind frecvent folosită în imperiul Roman pentru deschiderea proclamațiilor oficiale. Mai târziu, această formulare a fost adoptată de papalitate, când se adresau oficial nu doar Cetății ci și întregii lumi catolice. Acum este folosită în deschiderea binecuvântării oficiale, mesajul Papei de Paște și de Crăciun, și în mod excepțional cu alte ocazii.

Cu această ocazie le dorim tuturor catolicilor Paște fericit și sărbători cât mai frumoase!

Foto : realitatea.net