Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, referitor la sesizarea preşedintelui CSM, în urma votului în cazul Şova, că există un conflict juridic de natură constituţională între PICCJ şi Senat, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta hotărârea care atestă rezultatatul votului.
„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Senatul României, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta şi publica hotărârea care atestă rezultatul votului dat în Plenul Senatului”, se arată în decizia CC.
Curtea Constituţională precizează în decizie că Senatul are obligaţia de a redacta hotărârea adoptată în şedinţa plenului din 25 martie 2015, prin care atestă rezultatul votului cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan Şova, de a comunica hotărârea autorităţilor publice competente şi de a o pubica în Monitorul Oficial al României.
Decizia CC este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Senatului.
Sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii a fost transmisă Curţii Constituţionale după ce, în 25 martie, Senatul nu a încuviinţat cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de avizare a arestării preventive a lui Dan Şova, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor.
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat CC cu privire la faptul că Senatul a respins solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului PSD Dan Şova, fără a emite o hotărâre şi după ce majoritatea senatorilor prezenţi, în condiţii de cvorum, au votat pentru aprobarea cererii procurorilor. Din cele 151 de voturi exprimate atunci în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni „pentru”, 67 „contra”, iar cinci voturi au fost anulate.
„Faptul că Senatul a transmis o simplă comunicare, care nu echivalează cu o hotărâre constituie în fapt un refuz de soluţionare a cererii formulate de ministrul justiţiei cu privire la încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului Dan-Coman Şova, aspect care situează în mod clar Senatul în conflict juridic de natură constituţională cu autoritatea judecătorească”, a scris CSM în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale.
Preşedintele Klaus Iohannis a luat act de hotărârile Curţii Constituţionale. „Caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, prevăzut de Legea fundamentală, impune Senatului să acţioneze în acord cu soluţia pronunţată miercuri, 8 aprilie”, afirmă preşedintele într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.