Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă adaptarea manierei de condus la condițiile unei vizibilități scăzute în trafic din cauza ceții. Astfel, sunt necesare folosirea luminilor de ceață, creșterea distanței de siguranță dintre vehicule, evitarea manevrelor riscante.
Se circulă în condiții de ceață densă la această oră pe DN 1F, între orașele Zalău și Cluj Napoca, pe tronsonul kilometric 66 – 83, vizibilitatea fiind redusă sub 50 de metri.
Recomandăm conducătorilor auto să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor, evitarea opririi pe benzile de circulație, reducerea vitezei de deplasare și mărirea distanţei de siguranță dintre autovehicule. Evitați manevrele riscante în condiții de vizibilitate redusă!
foto: arhiva