Cel puţin 112 civili au fost ucişi în luna ianuarie în estul Ucrainei, unde continuă confruntările între armată şi insurgenţii separatişti proruşi, anunţă autorităţile ucrainene, citate de AFP.
„Luna ianuarie a fost una dintre cele mai sângeroase de la începutul conflictului. Confruntările din ianuarie s-au soldat cu 112 morţi în rândul civililor”, a declarat Viaceslav Abroschin, un reprezentant al Poliţiei ucrainene, scrie Mediafax.