Cel puțin șase persoane au murit marți seară în coliziunea dintre un tren de navetiști și o mașină la nord de New York la o oră de vârf, a informat presa locală, citată de AFP.
Conducătoarea mașinii a fost ucisă când trenul a lovit vehiculul său ce traversa calea ferată în jurul orei 18.30 (23.30 GMT) și cinci pasageri din tren au murit în incendiul ce a izbucnit apoi în vagon, potrivit NBC New York.
Incendiul a rănit cel puțin 12 persoane, potrivit acestei surse, scrie AgerPres.
Autoritățile feroviare Metro North au confirmat că accidentul a avut loc lângă Valhalla, la câțiva kilometri nord de Manhattan în statul New York.