Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj a organizat marţi, 15 decembrie 2015, festivitatea de premiere a celor mai bune publicaţii tipărite în judeţul Cluj în anul 2014, în cadrul ”Anului Editorial Clujean”, ediţia a IX-a.
Juriul ”Anului Editorial Clujean 2014” a fost format din personalităţi ale vieţii culturale clujene, precum Constantin Cubleşan, Ovidiu Pecican, Ilie Rad, Lukács Józséf şi Adrian Grănescu.
Premiile acordate în cadrul evenimentului sunt următoarele:
1. Premiul pentru valorificarea patrimoniului cultural literar
– Petraş Irina (alcătuitor) – Scriitori ai Transilvaniei: dicţionar critic ilustrat (Editura Eikon)
2. Premiul pentru cercetarea folclorului
– Editura Tradiţii Clujene – Folclor muzical din Bihor, autor Traian Mîrza
3. Premiul „Conexiuni dintre culturi şi civilizaţii”
– Kazan, Nicholas – Under the Juggernaut of History amd Religion (Editura Limes)
– Moraru, Valeriu-Alexandru – Istoria comunităţilor sefarde din România de la începuturi şi până
azi (Editura Presa Universitară Clujeană)
4. Premiul pentru beletristică
– poezie:
– Grecu, Sorin – Viaţa amânată : o plimbare prin infern (Editura Grinta)
– proză:
– Kántor Lajos – Domokos Géza kockázatai (Editura Polis)
– Editura Polis – Káosz : novellák, autor Sigmond István
– Editura Eikon – Un greier pentru clasa muncitoare, autor Lucian Pop
– critică & istorie literară
– Demeter Zsuzsa – Költői tradíció és könyvkiadás (Editura Societatea Muzeului Ardelean)
– Ion Cristofor – Însemnări de pe pluta Meduzei (Editura Napoca Star)
– memorialistică şi publicistică
– Editura Eikon – În lumea latină, autor Marin Sorescu
– Maghear Victor – Drumul robilor (Casa de Editură Dokia)
– eseu
– Martin Angela – Între cuvânt şi tăcere ( Editura Eikon)
5. Premiul pentru debut
– Vesa Ileana – Neomedievismul postmodern (Editura Şcoala Ardeleană şi Editura Eikon)
6. Premiul „Restituiri”
– Vincze Zoltán – A kolozsvári régészeti iskola a Pósta Béla-korszakban (1899-1919) (Editura Societatea Muzeului Ardelean)
– Moaşa Nazare Ruxandra şi Gheorghe Iancu (editori) – Diariul meu de septiman, autor Valeriu Branişte (Editura Argonaut)
7. Premiul pentru valorificarea moştenirii culturale
– Pop Ioan Aurel şi Socaciu Ştefan – Transilvania : album (Editura Academia Română. Centrul de Studii Transilvane şi Editura Eikon)
– Gulyás László Szabolcs – Városfejlődés a középkori Máramarosban (Editura Societatea Muzeului Ardelean)
8. Premiul pentru incursiuni în istoria universală
– Pál Judit – A Habsburg Monarchia története : 1526-1848 (Editura Mega)
9. Premiul pentru prezentarea şi promovarea Clujului şi Transilvaniei
– Asztalos Lajos şi Papp Annamária – 1944. Június 2. – Kolozsvár Bombázása (Editura Exit)
– Bogosavlievici Vladimir-Alexandru şi Zmicală Laura – Clujul văzut şi nevăzut: ghid istorico-turistic (Editura Mega)
– Muthu Mircea – Repere culturale transilvane, vol. 1 (Editura Eikon şi Editura Scriptor)
– Magina Livia – Instituţia judelui sătesc în Principatul Transilvaniei (Editura Mega)
10. Premiul pentru contribuţii la cunoaşterea patrimoniului muzical
– Timaru Valentin – Stilistică muzicală (Editura MediaMusica)
– Garaz Oleg – Exerciţii de muzicologie (Editura MediaMusica)
11. Premiul pentru excelenţă grafică
– Editura Stúdium – A lámpagyújtogató, alcătuitor Hantz Lám Irén
12. Premiul pentru literatura română în circuitul universal
– Jurcan Alexandru – Echange d’os (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă)
13. Premiul “Monumenta”
– Editura Societatea Muzeului Ardelean pentru finalizarea proiectului:
Dicţionarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, vol. XIV
14. Premiul pentru carte de copii, educaţie şi învăţământ
– Editura Ecou Transilvan
15. Premiul “Opera Omnia”
– Ion Brad
Manifestarea ,,Anul Editorial Clujean”, oferă şansa editurilor clujene de a-şi promova producţia
editorială în rândul profesioniştilor din biblioteci, dar şi al publicului larg, deoarece toate materialele
bibliografice realizate de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” sunt accesibile tuturor prin pagina web a
bibliotecii. Totodată, amintim faptul că Depozitul legal local al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj
are rolul de păstrător al materialelor tipărite sau în format electronic din judeţul Cluj.