Christoph Daum, proaspătul antrenor al selecționatei României de fotbal, este deosebit de încântat de modul intens în care s-au pregătit jucătorii înaintea partidei cu Muntenegru, contând pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2018 ce va fi găzduit de Rusia.
Deși este neamț, Daum a precizat sâmbătă, în cadrul conferinței de presă susținută la Cluj, că nu va impune niciun stil străin de joc, ci dorește că clădească o cale românească. „Nu se va întâmpla peste noapte, dar prin meciul de mâine dorim să facem un prim pas”, a afirmat antrenorul.
Christoph Daum este foarte mulțumit și de modul rapid în care jucătorii s-au adaptat stilului său de antrenorat și de faptul că au acceptat să se antreneze mult mai greu raportat la alte sesiuni de pregătire a unor partide ale reprezentativei, „poate mai mult decât au făcut-o vreodată”.
Gazonul nu este o scuză pentru german, care a subliniat că nici în sezonul de iarnă terenurile de fotbal nu se prezintă în cele mai bune condiții.
Leave a Reply