ClujAzi

Fii informat!

Cluj. I-a lovit în cap, apoi i-a furat banii. S-a întâmplat în zona gării

Ieri, 10 iulie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 25 de ani, bănuit că a agresat un bărbat pentru a-i sustrage bunurile și banii, cauzând un prejudiciu de circa 700.

La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 14.30, tânărul ar fi urmărit un bărbat de 53 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care traversa calea ferată în zona triajului Cluj-Napoca Est. Acolo, i-ar fi aplicat o lovitură în zona capului, reușind astfel să intre în posesia bunurilor pe care bărbatul le purta asupra sa.

La aproximativ două ore de la sesizare, în urma investigațiilor efectuate cu celeritate, polițiștii l-au identificat și depistat pe tânărul de 25 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii și au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

În cursul zilei de azi, acesta a fost prezentat instanțe, fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *