În ziua de 12 februarie 2023, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos, Alba, în timp ce acționau împreună cu un reprezentant al Ocolului Silvic Valea Ampoiului, au depistat opt bărbați care foloseau un excavator, în zona denumită popular „Jidodina”, situată pe raza localității Valea Vințului.
Totodată, polițiștii au constatat că doi dintre bărbați aveau asupra lor patru detectoare de metale, fără ca pentru două dintre acestea să dețină autorizație. Toate cele patru detectoare, care au fost introduse în zone de protecție a Cetății Zebernicului, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.
Față de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Cluj, care deținea fără a fi autorizat două dintre detectoarele indisponibilizate, a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 25.000 de lei.
„În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absența certificatului de descărcare de sarcină arheologică și accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele de patrimoniu arheologic, fără autorizație prealabilă, fapte prevăzute și pedepsite de același act normativ”, a transmis IPJ Alba.
Leave a Reply