ClujAzi

Fii informat!

Clujenii au celebrat duminică Ziua Drapelului

Clujenii au celebrat astăzi alături de cetățeni din toate județele României, Ziua Drapelului Național. Sărbătoarea a fost dublată de împlinirea centenarului de activitate pentru Divizia 4 Infanterie „Gemina”, prilej cu care militarii reprezentați de comandantul general-maior Ioan Manci au fost distinși cu mențiunea Onoare pentru Cluj 2016 din partea Instituției Prefectului județului Cluj.

După sfințirea drapelului României în Piața Avram Iancu, acesta a fost sărutat de primarul Emil Boc, prefectul Gheorghe Vușcan și generalul Ioan Manci, iar apoi a fost ridicat la înălțime în salutul militarilor prezenți la eveniment.

Prefectul Clujului a amintit că Ziua Drapelului reprezintă o sărătoare a sufletelor românești aflate pretutindeni și un moment în care trebuie să reflectăm la înaintașii care s-au jertfit pentru unitatea neamului românesc și pentru ca cele trei culori să se impună ca simbol național.

În aplauzele clujenilor garda de onoare a defilat în fața Teatrului Național, unde a fost desfășurat un tricolor uriaș.

ziua drapelului azi 1

ziua drapelului azi 2

ziua drapelului azi 3

ziua drapelului azi 4

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *