Peste 50 de clujeni s-au adunat, sâmbătă, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, pentru a pune fundațiile unei mișcări de solidaritate la nivel județean și chiar național față de refugiații care au sosit sau care vor sosi în următoarea perioadă în Uniunea Europeană.
Au fost afișate mesaje precum: „Welcome refugees”, „Xenofobia ucide omenia”, „România, hai că se poate, Solidaritate”, „I hope someday you’ll join us and the world will live as one”, „Imagine all the people sharing all the world”.
Kai Frithjof Brand-Jacobsen, unul dintre organizatorii acțiunii, și-a petrecut o mare parte din activitatea profesională în zonele de război din Irak și țările învecinate.
Acesta a declarat că europenii trebuie să împiedice prin ajutorul lor transformarea unor tineri afectați de ororile războiului în criminali și să-i îndrume la schimbarea mentalităților pe cale pașnică, democratică.
Kai s-a arătat totodată surprins de atitudinea unor țări foste comuniste, cum sunt România, Ungaria, Cehia și altele, cu milioane de imigranți în alte țări europene, mai dezvoltate, care au respins sistemul de găzduire obligatorie a unor cote de refugiați.
Participanții speră să schimbe mentalitatea Guvernelor, a politicienilor, a unor instituții mass-media care promovează ideea unui pericol asupra creștinismului și a siguranței publice prin găzduirea refugiaților, o datorie morală și legală a UE.
Kai Frithjof Brand-Jacobsen consideră și că statele europene trebuie să ofere ajutor sincronizat Ungariei, Greciei și Italiei, care altfel, depășite de situație, vor îmbrățișa tot mai mult un discurs xenofob și rasist la adresa refugiaților.
Clujenii au manifestat pentru solidaritate alături de alte 500 de orașe din alte țări ale Europei.
Jos labele de pe protestul românilor! – Investigații
[…] A devenit viral, cu peste un milion de vizualizări, un video al unui activist norvegian care domiciliază în Cluj, pe nume Kai Frithjof Brand-Jacobsen. Acesta s-a remarcat în anul 2015 prin organizarea de proteste în favoarea primirii de către România a așa-zișilor „refugiați”: http://www.clujazi.ro/clujenii-sunt-solidari-cu-refugiatii-de-razboi/. […]