Statutul magistraţilor a fost adoptat pe articole, miercuri, de către Camera Deputaților, iar data votului final va fi decisă de Biroul Permanent, cel mai probabil joi. Clujenii au ieșit la protest din nou, alertați de indiferența cu care puterea PSD-ALDE a înțeles să trateze vocea străzii.
Circa 200 de persoane au protestat în solidaritate cu cetățenii din Capitală, în fața sediului PSD Cluj, iar apoi în marș spre Prefectura Cluj.
Revendicarea principală a fost respingerea în bloc a tuturor propunerilor de modificare a Legilor Justiției. Totodată, participanții au reclamat faptul că pe pagina de internet a Senatului a fost înregistrat Statutul magistraţilor deşi nu fusese adoptat încă de Camera Deputaţilor. Ulterior, acesta a fost şters de pe site.
Trei mesaje mari au fost afișate de manifestanți: ”Suntem cu ochii pe voi”, ”Hoții”, respectiv ”Uniți salvăm toată România”.
Până la reluarea dezbaterilor pe tema legilor justiției, clujenii caută metode alternative de protest, pe lângă acțiunile de week-end, care să atragă și mai mult atenția politicienilor, în special pe cea a lui Liviu Dragnea și a lui Călin Popescu Tăriceanu.
”Totuși am câștigat niște timp prin amânarea votului final, adică nu suntem morți de tot. Mai avem câteva zile. Asta nu înseamnă că treubuie să dormim. O idee ar fi ca lumea să meargă în număr cât mai mare la București”, a afirmat un participant.
Clujenii își vor contacta reprezentanții din Parlamentul României, în special pe cei ai PSD-ALDE-UDMR, pentru a le cere stoparea atacului la adresa Justiției.
Leave a Reply