Primul parc științific și tehnologic din Transilvania, estimat la o valoare de 50 milioane de euro, a fost lansat la Cluj. Tetapolis are alocat deja spațiu pentru întreprinzători și un teren de 9 hectare pe care să se dezvolte.
Un studiu de fezabilitate pentru dezvoltare va fi desfășurat prin International Association of Scientific Parks (IASP), iar din luna martie proiectul va fi trimis la Bruxelles pentru finanțare nerambursabilă. Discuții se poartă pentru finanțare și cu Banca Europeană de Investiții.
Viorel Găvrea, directorul Tetarom, a menționat că pentru dezvoltarea IMM-urilor în domeniul inovației este importantă și reducerea impozitelor pentru investitorii din parcurile industriale la 1%, iar apoi la 0,2%, în limita admisă de legislația națională, mai ales având în vedere că proiectul Tetapolis va fi multiplicat.
“Vrem să exploatăm avantajele Clujului pentru a deveni un hub de cercetare, dezvoltare, IT. Noi trebuie să asigurăm colaborarea cu mediul universitar, să păstrăm acel climat bazat pe toleranță pentru concretizarea unei asemenea investiții, să facem ca oamenii care vor lucra acolo să se simtă ca într-un adevărat oraș european, cu o calitate ridicată a vieții, iar Cluj-Napoca să fie ca un magnet. Tehnologia nu trebuie să fie doar la dispoziția specialiștilor, ci mai ales în slujba cetățenilor, pentru a putea să ridice standardele de viață, deci vorbim despre inovație sustenabilă. Tetapolis este inima proiectului Cluj Innovation City, poate fi un model nu numai pentru România, ci și pentru Estul Europei”, a declarat primarul Emil Boc.
Printre partenerii Tetapolis se află și Universitatea Tehnică care are anual 500 de absolvenți cu licență și masteranzi în științele computerelor, dintre care toți își găsesc deja locuri de muncă.
Tetapolis va fi dotat cu săli de conferințe, incubatoare de afaceri, laboratoare de cercetare, săli de expoziții, spații de relaxare și de cumpărături.
Leave a Reply