ClujAzi

Fii informat!

CNADNR suspendă lucrările la 12 km ai autostrăzii Lugoj-Deva din cauza lipsei autorizaţiei de construire

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania a suspendat lucrările de construcţie la doua secţiuni ale lotului 4 al autostrăzii Lugoj – Deva, din cauza lipsei autorizaţiei de construcţie.

Lucrările au fost suspendate pe secţiunile C şi D, de la km 88 la km 99+500.

Decizia a fost luată în urma efectuării unui control al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a anunţat CNADNR. Acordul de mediu aferent tronsonului de autostradă Lugoj – Deva a fost revizuit în data de 24 decembrie 2013, fiind emis pentru întreg tronsonul de autostradă.

Pentru secţiunile A şi B a fost emisă autorizaţia de construire în data de 15 octombrie 2014.

Potrivit Mediafax, CNADNR precizează că a solicitat antreprenorului (asocierea Tehnostrade – Spedition UMB) transmiterea tuturor modificărilor aduse proiectului faţă de acordul de mediu emis în data de 24 decembrie 2013, întrucât este necesară revizuirea acestuia.