Din cei peste 1200 de membri ai comunităţii evreieşti din Huedin care ofereau oraşului în trecut mult belşug, a mai rămas aici doar Tibor Schvarz, care împreună cu Asociaţia Anima Templi, au pus bazele Zilei comunităţii locale evreieşti, eradicată aproape în integralitate la Holocaust. La cea de-a doua ediţie a evenimentului au luat parte şi urmaşi ai supravieţuitorilor, sosiţi la Cluj tocmai din Israel, SUA, Anglia, Franţa şi chiar Noua Zeelandă.
Manifestarea a debutat printr-un ceremonial special organizat la primul cimitir evreiesc din Huedin, unde a fost ridicat un monument un cinstea celor 1100 de evrei ucişi de rasism cu brutalitate în urmă cu 71 de ani, la care a participat şi Marele Rabin al Federației Comunităților Evreiești din România, Rafael Schaffer.
Urmaşii comunităţii evreieşti din Huedin au pus lumânări la mormintele înaintaşilor şi au participat vizibil emoţionaţi la un ceremonial de citire a numelor victimelor Holocaustului.
„Azi, 7 mai, sărbătorim Ziua comunităţii evreieşti din Huedin, în România, unde comunităţile evreieşti, oamei care s-au născut aici, au trăiti aici, în casele lor, în urmă cu 71 de ani au fost transferaţi în ghetou. Pe urmă familiile au fost transferate într-un adevărat iad, lagărele de exterminare special construite de către nazişti cu ajutorul administraţiilor locale din toată Europa acelor zile. Sunt născut în Huedin, în 1948, cu numele de Klenner Zoltan şi sunt a doua generaţie de supravieţuitori ai Holocaustului care au trăit în acest oraş. În 1962 întreaga familie a emigrat în Israel, familia fiind sora mea, prezentă aici, mama Elizabeta Klemner şi tata – Laci Vasile, care a murit în urmă cu 6 ani. Ne-am adunat aici un grup din Israel, o persoană din prima generaţie, de 86 de ani , Shlomo Brody, majoritatea fii şi fiice ai supravieţuitorilor, nepoţii. Şase milioane de evrei au fost exteminaţi din Europa. Noi, care suntem aici, reprezentăm o continuare a poporului evreiesc după acest holocaust. Ziua aceasta este unică pentru noi, iar pentru mine cu dublă semnificaţie. În copilărie, pe această scenă am dansat, am cântat (am cântat la vioară) şi aici am urmărit filmele şi spectacolele din oraş. Cu orchestra şcolii colindam satele din jurul oraşului ca să cântăm concerte din folclorul maghiar şi românesc. Al doilea motiv pentru participarea noastră la eveniment este cartea tatălui meu despre comunitatea evreiască care a trăit aici, în Huedin, şi cei care au hotărât despre distrugerea evreilor din localitate şi din toată Europa. Acest lucru nu se poate nega. Drept mărturie stau documentele. Tot în aceeaşi carte este pomenit şi un monument ridicat în cimitirul Halomi, de lângă Tel Aviv, în memoria evreilor exterminaţi din Huedin. În fiecare an, în mai-iunie, conform calendarului evreiesc se adună numeroşi deportaţi pentru comemorare. Motivele apariţiei acestei cărţi sunt multiple. Mama s-a născut în Oradea şi în luna mai 1944, la 18 ani, a fost închisă cu toată familia în ghetoul din Oradea, pe urmă deportată la Auschwitz, într-o călătorie lungă. A fost selectată la muncă împreună cu 500 de femei, la o fabrică din Nurnberg şi apoi transferată într-o localitate din Cehia, unde a fost eliberată. Când s-a întors, a aflat că toată familia ei a pierit. Într-o zi s-a întâlnit cu o colegă de suferinţă, care a invitat-o la Huedin, unde l-a cunoscut pe tata, şi el proaspăt întors din detaşamentul de muncă. Sora mea şi cu mine ne-am născut şi am crescut în Huedin”, a precizat Zoltan Klenner.
„La 33 de ani am fost cu un cor în Germania, chiar în Nurnberg. Din discuţiile cu gazdele germane a reieşit că ei nu se simt vinovate de acele întâmplate, ei susţin că nu au ştiut nimic. În cărţi, Hitler nu a fost prezentat ca un monstru. Au fost surprinşi când am spus că mama mea a fost în Auschwitz. Când m-am întors în Israel i-am spus tatălui meu despre întâlnirile mele din Germania, tata s-a enervat şi a spus: atunci să spună unde sunt membrii familiei mele, mama şi tata, soţia mea şi fiica mea, ce s-a întâmplat cu prietenii mei, cu întreaga comunitate evreiască?”, a adăugat Zoltan.
Înainte de 1944, doar comunitatea evreiască din Huedin număra 1200 de membri, astăzi comunitatea evreiască din toată România este estimată la circa 5000 de membri.
Singurul evreu rămas în Huedin a precizat că doar tatăl său era de origine evreiască. „Mama era creştină, tata după război nu a vrut să audă că este evreu, a vrut să ne ferească de posibile atrocităţi, am fost crescuţi ca şi creştini. La bătrâneţe am început să săpăm şi să ne asumăm acest lucru, că suntem evrei. Tata a fost orfan, s-a născut la Cluj, atât scria în certificatul de naştere, că este de origine evreiască. A spus că dacă nu l-a căutat familia, el nu-i caută pe ei. În certificatul lui de naştere e trecută doar mama, din Oradea. El s-a născut în Cluj, a fost lăsat la orfelinat. A fost adus în Huedin să lucreze ca argat pentru o familie, ca să îngrijească de animale şi de gospodărie. O familie din Huedin care nu au avut copii l-au înfiat şi l-au făcut curelar. Nu şi-a căutat familia, însă peste tot se ştia că era de origine evreiască şi asta l-a costat apoi, cu toate că s-a creştinizat. Când l-au deportat nu l-au depportat cu Steaua lui David pe el, ci cu eşarfă albă legată de braţ”, povesteşte Tibor Schvarz, care încearcă să amenajeze şi un muzeu al evreilor din oraş.
„Bine v-aţi reîntors acasă, Huedinul este casa dumneavoastră, locul unde întotdeauna veţi fi primiţi cu braţele deschise şi multă bucurie. Iar dacă cineva nu a făcut-o până acum, o fac eu, îmi cer iertare pentru cei 1200 de evrei ai căror nume îl găsiţi acolo, afară, pe o listă, a urmaşilor lor, pentru ce s-a întâmplat atunci, o dată. Vă rog să ne iertaţi că nu a făcut mai mult, nu noi, autorităţile de atunci, pentru ca să împiedice deportarea şi genocidul din Huedin, ci din contră, au sprijinit înfăptuirea lor”, a afirmat organizatorul manifestării Marius Farkaş.
Recensământul realizat în anul 1850 indica o prezenţă de 3% a comunităţii evreieşti la Huedin, care a crescut rapid la 22%, până în 1944.
Unul dintre supravieţuitorii Holocaustului din Huedin, Shlomo Brody, născut în această localitate, şi-a adus aminte cu lacrimi în ochi de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 71 de ani. Are 86 de ani, locuieşte în Israel şi toată viaţa s-a ocupat de construirea acoperişurilor pentru case. Acum a venit pentru prima oară înapoi în Huedin, de la tragicele evenimente. Vorbeşte greu româneşte pentru că în casa lui se vorbea idiş, iar mama sa vorbea ungureşte tot timpul. A urmat însă 3 ani de şcoală românească în Huedin. A fost şi la Auschwitz, unde a scăpat la limită de camera de gazare.
„Nu mai am pe nimeni în familie”, spune acesta – şi nu mai poate să vorbească de suspin.
„Este un pasaj în Talmud. Cu toţii ştim că primul om, numit Adam, a fost creat singur. Talmudul pune întrebarea de ce? şi dă două răspunsuri: primul, că de aici învăţăm că cel care omoară un om e ca şi cum ar omorî întreaga comunitate, iar cel care salvează o viaţă, e ca şi cum ar salva întreaga umanitate. Şi încă un răspuns: pentru ca să nu spună cineva – eu sunt de obârşie mai aleasă decât tine. A doua explicaţie a devenit ca mai puternică decât prima: pentru că atunci când credinţa a fost dată uitării, s-a născut acest monstru al rasismului, care spune „rasa mea e mai presus decât a ta”, care a costat atâtea milioane de vieţi. Aici a fost o dublă reparare. Un grup care şi în timpul comunismului şi după au revenit la credinţa lor şi s-au reorganizat şi trăind credinţa au ajuns la acelaşi gând, că toţi suntem fiii lui Adam, toţi suntem egali şi prin această înfrăţire, prin această acţiune de a avea grijă de un cimitir al unei naţiuni care nu este al lor, au reparat acest păcat al îngânfării. De aceea sunt atât de emoţionat de această ocazie”, ne explică Marele Rabin Rafael Schaffer.
„Cuvântul tare al evenimentului este aducerea aminte. De ce? pentru că dacă istoricii studiază oarecum cu tenacitate Holocaustul sau Soahul, a mai apărut o materie de studiu, negaţionismul. Sunt oameni care se pretind cu carte şi care neagă tot mai mult ceea ce s-a întâmplat, cele 6 milioane de victime. Mă bucur că orice demers de ordinul acesta poate să reîmprospăteze memoria. Aş dori să fiţi părtaşi şi să împărtăşiţi şi un alt gen de recunoaştere. Anul acesta s-a împlinit 100 de ani de la genocidul armenilor, din 1915, la care nu toate statele lumii au aderat prin recunoaşterea lui. Vă spun lucrul acesta pentru că genocidul armenilor a fost primul din secolul al XX-lea, care nu a fost sancţionat şi pe care Hitler l-a invocat atunci când a organizat holocaustul evreilor”, a declarat Lucian Nastasă, şeful Secţiei de istorie contemporană a Institutului de Istorie „George Bariţiu” Cluj.
Din partea autorităţilor au vorbit reprezentanţi ai Primăriei Huedin şi ai Prefecturii Cluj.
„Este un moment care aduce în atenţie evenimente care umbresc istoria de factură nu foarte îndepărtată. Felicitări asociaţiei Anima Tem
pli din partea Instituţiei Prefectului pentru organizarea evenimentului. Apreciem că este o comemorare la nivel de tradiţie pentru acest oraş, redând populaţiei o parte din istoria sa şi invitând generaţiile viitorare să vadă un adevăr incontestabil, atrocităţile comise faţă de evreii din aceste zone. Este expresia responsabilităţii, a noastre ca popor şi ca indivizi, de a păstra vie memoria acestora şi de a reitera angajamentul de intoleranţă faţă de orice manifestare de rasism, de xenofobie şi de discriminare. În calitate de subprefect pot să vă asigur că instituţia pe care o reprezint astăzi va fi una fermă în poziţia sa şi va respecta memoria, suferinţa şi demnitatea întregii comunităţi evreieşti. Consider importantă conştientizarea raportului şi implicarea istorică a acestei comunităţi în dezvoltarea regiunii noastre, precum şi studierea în şcoli a Istoriei Holocaustului, mai ales că România şi-a anunţat intenţia de a-şi asuma în 2016 conducerea Alianţei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului. Asumarea trecutului istoric reprezintă şi o garanţie a faptului că o astfel de atingere adusă demnităţii şi integrităţii umane nu se va mai repeta în istoria omeniei”, a spus subprefectul Dan Codrean.
Consilierul local Csoma Botond din Cluj-Napoca a venit de asemenea să asiste la eveniment.
„Am fost invitat de către preşedintele Federaţiei Evreieşti din Cluj-Napoca. Totdeauna m-a interesat soarta evreilor, am citit foarte mult despre Holocaust, am dorit să fiu prezent la acest eveniment. Nu sunt membru al comunităţii evreieşti din Cluj-Napoca, dar întotdeuna am simţit o empatie faţăd de soarta evreilor din România şi cred că în asemenea momente trebuie să ne amintim şi să facem ca asemenea lucruri care s-au petrecut, să nu se mai întâmple în viitor”, a spus acesta.
