ClujAzi

Fii informat!

Concert caritabil organizat de USL la Casa de Cultură a Studenților pentru copiii Spitalului Clinic de Urgenţă Pentru Copii

Tineretul Social Democrat Cluj împreună cu echipa DeputatdeCluj.ro a organizat, marți, 14 mai 2013, la Casa de Cultură a Studenților, un concert caritabil în vederea strângerii de fonduri ce vor merge către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca. 1c

Numeroși clujeni s-au alăturat acestui eveniment la care au participat trupele Hi-Q, Incognito și solistul Ioan Man, eveniment în urma căruia spitalul va putea beneficia de o donație extrem de binevenită de aparatură medicală și mobilier.

„Este important că mai tinerii noștri colegi s-au gândit să le vină în ajutor copiilor de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, printr-un concert caritabil. Fiind mai responsabili cu cei de lângă noi, mai solidari, putem rezolva mai multe probleme ale comunității” a declarat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.

„Inițiativa colegilor din TSD Cluj este lăudabilă și considerăm că astfel de acțiuni, în folosul cetățenilor, a copiilor sunt binevenite. Îi vom sprijini și în viitor pe colegii noștri din TSD, în astfel de evenimente caritabile”, a adăugat Mircea Jorj, președintele PSD Cluj-Napoca.