ClujAzi

Fii informat!

Consilierii județeni au aprobat redeschiderea Spitalului Mociu

Cu 35 de voturi ”pentru”, consilierii județeni au aprobat asocierea cu localitățile Buza, Căianu, Cămăraşu, Cătina, Frata, Geaca, Mociu, Palatca, Suatu, în vederea realizării Centrului de Sănătate Multifuncţional în comuna Mociu din județul Cluj.Consiliul Judetean Cluj

Proiectul a fost respins în cadrul ședinței anterioare a Consiliului Județean Cluj întrucât partenerii implicați în proiect nu și-au asumat vreo contribuție financiară și nici nu a fost vehiculată o sumă aproximativă pentru realizarea spitalului.

”Mi-a fost foarte greu să le explic primarilor de ce Consiliul Județean nu a votat acest proiect. Cred că de această dată veţi fi conştienţi de oportunitatea lui şi că cei din PNL nu vor merge pe ideea că spitalele închise o dată, nu se mai deschid”, a declarat vicepreședintele Ioan Oleleu (PSD).

Vicepreședintele Horațiu Cătărig i-a atras însă atenția că Grupul PNL susţine acest proiect, iar la ședința anterioară nu a fost niciun vot împotrivă din partea liberalilor.

”Nu avem totuşi nicio sumă în tot proiectul, nu ni s-a adus la cunoştinţă nici măcar o sumă aproximativă. De aceea propun un amendament: contribuţia Consiliului Județean va fi mai mică sau cel mult egală cu contribuţia celorlalţi parteneri. Dacă este o asociere, nu trebuie să plătim doar noi. De multe ori ni s-a spus: aţi votat, acum alocaţi bani! Alocăm, dar în funcţie de co-interesarea celorlalţi parteneri implicaţi”, a afirmat Horațiu Cătărig.

Proiectul a fost aprobat, împreună cu amendamentul vicepreședintelui Cătărig.