În contextul în care zona Mărișel a devenit, în ultima perioadă, una dintre preferatele turiștilor, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local Mărișel, au amenajat primele două trasee montane din acest areal.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, în a cărui subordine funcționează Salvamontul clujean: „Zona montană a Clujului oferă peisaje spectaculoase, extrem de apreciate de iubitorii de natură. Ne dorim ca aceasta să fie valorificată la potențialul său maxim, motiv pentru care ne preocupăm permanent de amenajarea și întreținerea traseelor turistice, astfel încât parcurgerea lor să se realizeze în condiții de maximă siguranță.”
Primul, un circuit marcat cu punct galben, pornește din zona bisericii și coboară pe o cărare ce bucură turiștii cu peisaje pitorești și puncte de belvedere spectaculoase asupra Văii Leșului și ajunge, prin pădure, până în zona Trei Pâraie, o confluență unde au fost amenajate trei mori de apă și locuri de popas.
Al doilea traseu, unul dus-întors, marcat cu punct roșu dublu, este unul spectaculos și urmează defileul Someșului Cald, de la Rusești (cătun în amonte de coada lacului Tarnița) până la fosta moară din defileu, în zona numită Dâlboacă. Pe acest traseu, unde apele Someșului Cald au săpat marmite și se prăvălesc tumultos în câteva șiruri de cascade, Serviciul Județean Salvamont-Salvaspeo a amenajat cărarea cu cabluri metalice, pentru a reduce orice risc de alunecare.
De altfel, ambele trasee din Mărișel sunt ușor de parcurs și necesită doar echipamentul minim recomandat în orice drumeție montană: bocanci, haine de ploaie, haine mai groase, telefon încărcat și o folie de supraviețuire. Traseele au primit omologarea din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
De asemenea, venind în sprijinul turiștilor din zona Lacului Tarnița, unde noile trasee montane au devenit în ultimii doi ani cele mai vizitate din județ, Salvamontul a montat câteva panouri cu harta tuturor traseelor, cu informațiile legate de acestea, dar și cu recomandările pentru parcurgea lor în siguranță.
Amenajarea traseelor a fost finanțată din bugetul Consiliului Județean Cluj. Reamintim, în acest context, faptul că în acest an, cu sprijinul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo, forul administrativ județean a obținut omologarea a 23 de trasee turistice din județ.