ClujAzi

Fii informat!

Corina Creţu a votat la Cluj-Napoca, îmbrăcată într-o ie tradiţională

Europarlamentarul Corina Creţu, care se află astăzi pe listele PSD pentru alegerile europarlamentare, s-a prezentat la vot în Cluj-Napoca, îmbrăcată într-o bluză tradiţională românească.

Corina Creţu a votat alături de vicepreşedintele PSD, Ioan Rus, iar alături de dânsa s-au mai aflat ministrul Aurelia Cristea, preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan şi senatorul Alexandru Cordoş.

„Am venit să votez la Cluj, în Ardeal, pentru o Românie puternică într-o Europă puternică, care să fie mai aproape de nevoile cetăţenilor, care să ajute la depăşirea acestei perioade de austeritate, care a produs atâta suferinţă în Europa, care ar trebui să aibă cele mai importante decizii concetrate pe creşterea economică, pe crearea de noi locuri de muncă, pe combaterea sărăciei, a şomajului. Cred că este foarte important ca lumea să înţeleagă că noi în Parlamentul European votăm mai mult de 70% din legile care se dezbat în România, iar oamenii, astăzi, pot să decidă cine să ocupe acele locuri în Parlamentul European”, a declarat Corina Creţu.

corina cretu vot5

corina cretu vot

corina cretu vot1

corina cretu vot2

corina cretu vot3

corina cretu vot4