Informaticianul britanic Sir Tim Berners-Lee, care a creat sistemul world wide web, a declarat că spargerea criptărilor de către agenţiile de spionaj britanice şi americane este „înfiorătoare şi prostească”.
Sir Tim Berners-Lee a declarat pentru ziarul britanic The Guardian că această practică a subminat eforturile în cadrul luptei împotriva infracţiunilor cibernetice şi în cadrul războiului cibernetic. El a îndemnat totodată la o „dezbatere publică sinceră şi completă” pe tema supravegherii pe Internet, relatează BBC News online.
Aceste declaraţii apar în contextul în care o Comisie parlamentară urmează să îi audieze pe şefii agenţiilor britanice de spionaj – GCHQ, MI5 şi MI6 – împreună, într-o şedinţă publică, pentru prima dată, scrie Mediafax.
În opinia lui Sir Tim Berners-Lee, sistemul de verificare şi control al GCHQ şi contrapărţii sale americane NSA – ale căror activităţi de spionaj au făcut obiectul unor dezvăluiri provenind de la fostul consultant al serviciilor americane de informaţii Edward Snowden – a eşuat.