Cresc ratele pentru sute de mii de români. Majorare de 40% pentru IRCC. Indicele de referință al dobânzii de consum trimestrial va crește de la o valoare de 4,06% pe an la o valoare de 5,71% pe an începând cu 1 ianuarie 2023.
Acest lucru va avea ca efect creșterea ratelor pentru sute de mii de români. E vorba de cei care au credite bancare ale căror rate sunt calculate în funcție de IRCC.
Potrivit Economica.net, aproximativ 450.000 de români au credite care sunt calculate folosind acest indice de referință.
Din octombrie vom avea alte dobânzi la creditele cu dobânda legată de IRCC. Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte CFA România, se aşteaptă ca din 2 octombrie băncile să aplice un IRCC de 4,08%, iar de anul viitor de 5%-6,5%. În primă fază dobânzile vor creşte în medie cu 1,5%, la 6,73%, faţă de 5,48% în iulie. În 2023 însă, am putea avea dobânzi totale de aproximativ 9%.
Ce este indicele IRCC
Indicele IRCC are două forme: zilnică și trimestrială. IRCC zilnic este calculat de BNR în fiecare zi și reprezintă media ponderată a ratelor dobânzilor la tranzacțiile de pe piața monetară interbancară.
În ultimul trimestru al anului 2022, IRCC zilnic a înregistrat o valoare minimă de 5,32% ). De asemenea și o valoare maximă de 7,06% (în 24 octombrie).
IRCC trimestrial este cel folosit la creditele de consum acordate după luna mai 2019. Este calculat ca fiind media aritmetică a valorilor IRCC zilnice pentru trimestrul anterior. Toate zilele lucrătoare din trimestru sunt luate în considerare.
Acest indice este publicat de BNR în ultima zi lucrătoare a trimestrului. Este folosit pentru a calcula ratele pentru trimestrul următor.
În tot acest timp, în care cresc ratele pentru sute de mii de români, indicele ROBOR este într-o ușoară scădere.