Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca informează contribuabilii că în Monitorul Oficial nr.535/18.07.2014 a fost publicat Ordinul preşedintelui A.N.A.F nr. 1847/2014 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art.78^1 din Codul de Procedură Fiscală, precum și pentru aprobarea modelului și conţinutului unor formulare.
Potrivit prevederilor art. 78^1 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală, contribuabilii persoane juridice sau orice entităţi fără personalitate juridică se declară inactivi dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) nu îşi îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligaţie declarativă prevăzută de lege;
b) se sustrag de la efectuarea inspecţiei fiscale prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
c) organele fiscale au constatat că nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat, potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
Contribuabililor declaraţi inactivi conform art. 78^1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, le sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1^1) şi (1^2) din Codul Fiscal.
Declararea contribuabililor inactivi se face cu data comunicării deciziei de declarare în inactivitate, iar în termen de cel mult 5 zile de la data comunicării deciziei de declarare în inactivitate, datele se înscriu în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi.Acest registru poate fi consultat pe site-ul www.anaf.ro , Secţiunea Servicii Online, Subsecţiunea 08-Registrul Contribuabililor inactivi/reactivaţi.
Sediile secundare înregistrate fiscal ale contribuabililor declaraţi inactivi sunt considerate inactive pe perioada în care contribuabilii care le-au înfiinţat rămân inactivi.
Contribuabilii declaraţi inactivi se reactivează dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) îşi îndeplinesc toate obligaţiile declarative prevăzute de lege;
b) nu înregistrează obligaţii fiscale restante;
c) organele fiscale constată că aceştia funcţionează la domiciliul fiscal declarat.
Reactivarea contribuabililor se face cu data comunicării deciziei de reactivare, Decizia de reactivare produce efecte faţă de terţi din ziua următoare datei înscrierii în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi.
Sediile secundare înregistrate fiscal ale contribuabililor reactivaţi sunt considerate active începând cu data reactivării contribuabililor care le-au înfiinţat.
Persoanelor înregistrate în scopuri de TVA potrivit art.153 din Codul Fiscal, declarate inactive , li se anulează din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA cu data comunicării deciziei de declarare în inactivitate.La reactivare, contribuabilii sunt înregistraţi în scopuri de TVA de către organul fiscal cu data comunicării deciziei de reactivare. –art.153, alin.(9)-(9^1) din Codul Fiscal.
În cazierul fiscal al persoanelor fizice şi juridice se înscrie şi inactivitatea fiscală, declarată potrivit legii, aşa cum se menţionează la art.2, alin.(2), lit.b). din O.G. nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal.
Contribuabilul declarat inactiv care are înscrise date în cazierul fiscal se scoate din evidenţă dacă acesta a fost reactivat. Data scoaterii din evidenţă este data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazul prevăzut la art.
78^1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau data împlinirii unui termen de 3 luni de la data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazurile prevăzute la art. 78^1 alin. (1) lit. b) sau c) din ordonanţa mai sus menţionată. Aceste precizari sunt aplicabile şi reprezentanţilor legali, potrivit prevederilor art.7, alin.(1), lit.g). din O.G. nr.75/2001.