În cadrul şedinţei Plenare a Parlamentului European de la Strasbourg a fost supus la vot şi adoptat raportul referitor la femeile și rolul lor în zonele rurale, raport elaborat de Comisia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală alături de Comisia pentru Drepturile Femeii și Egalitatea de Gen. În cadrul Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală al cărui membru este, Daniel Buda a depus o serie de amendamente la acest raport, prin care a invitat statele membre să creeze stimulente pentru a promova participarea femeilor la forţa de muncă, să elimine orice formă de discriminare a femeilor la locul de muncă, să îmbunătăţească formarea femeilor inclusiv prin promovarea unui acces mai bun la formarea postunivesitară şi la cursuri de spacializare în învăţământ.
De asemenea, prin amendamentele formulate, europarlamentarul român a subliniat că aceste măsuri vor contribui la lupta împotriva excluderii sociale din zonele rurale, având în vedere faptul că riscul de sărăcie este mai crescut în rândul femeilor decât în cel al bărbaţilor.
”Femeile au un rol esențial în ceea ce privește promovarea dezvoltării zonelor rurale, având o contribuție fundamentală în conferirea unei valori adăugate reale activităților din zonele rurale. Cu toate că femeile reprezintă puțin sub 50% din totalul populației apte de muncă în zonele rurale, multe femei nu sunt cuprinse în statisticile privind forța de muncă ori șomajul. Drept urmare, femeile din mediul rural trebuie să devină mai vizibile în statisticile europene tocmai pentru a reflecta rolul pe care îl joacă în economia rurală.
Rolul activ al femeilor din mediul rural în calitate de antreprenoare, directoare de întreprinderi familiale, promotoare ale dezvoltării sustenabile trebuie încurajat în continuare inclusiv prin sprijinirea hub-urilor, a băncilor de date, a asociațiilor deoarece acestea favorizează dezvoltarea de rețele de informare și crearea de locuri de muncă.
M-am exprimat în favoarea acestui raport deoarece consider că eforturile femeilor din mediul rural reprezintă un pilon major al dezvoltării sustenabile înaceste zone, motiv pentru care trebuie încurajată contribuția acestora prin intermediul strategiilor de dezvoltare rurală, dar și prin diverse programe de educație”, a declarat Daniel Buda.
Leave a Reply