Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată, miercuri, de Senat, fiind înregistrate, conform unor surse din comisia de numărare a voturilor, 106 opţiuni „pentru” şi 29 „împotrivă”.
”Ca urmare a faptului că în urma votului a fost întrunit votul majorităţii senatorilor prezenţi, conform articolului 15 din legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, precum şi cele ale articolului 150, alineatul 3 din Regulamentul Senatului, Senatul adoptă cererea de efectuare în continuare a urmăriririi penale a senatorului Darius Vâlcov”, se precizează în hotărârea citită în plenul Senatului.