ClujAzi

Fii informat!

De Crăciun, pompierii clujeni au intervenit la 13 incendii

Echipele de intervenție ale ISU Cluj au desfășurat 260 misiuni de intervenție și asigurare a măsurilor specifice la evenimentele publice, pe timpul perioadei libere ce a marcat Sărbătorile de Crăciun.

Astfel, pompierii au intervenit în 29 de situații în domeniul situațiilor de urgență, din care 13 pentru stingerea incendiilor, șase misiuni pentru asistenţă persoane, două salvări de animale, opt alte intervenţii și au efectuat șapte recunoașteri în raioanele de intervenție.

De asemenea, pompierii au intervenit și în 231 cazuri privind urgenţe medicale după cum urmează: 208 ajutor medical de urgență, 12 intervenții pentru descarcerare urmare a accidentelor rutiere și 11 alte situații de urgență.

Cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.

Pompierii recomandă că în situația în care părăsiți locuința, să decuplați aparatele electrice, iar dacă vă cazaţi în structuri de primire turistice, familiarizaţi-vă cu traseele căilor de evacuare din incinta acestora.

Totodată, se recomandă părinţilor supravegherea permanentă a micuţilor lor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceştia să utilizeze petarde, artificii sau alte obiecte periculoase.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *