ClujAzi

Fii informat!

Deputatul Achimaș: Terapia durerii devine un drept iar tratamentele vor fi decontate

Terapia durerii devine un drept iar tratamentele vor fi decontate, prevede proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii avizat favorabil de Comisia pentru sănătate din Senat. Deputatul și chirurgul IOCN Patriciu Achimaș-Cadariu, care se numără printre inițiatori, apreciază că în acest fel pacienților li se asigură dreptul de a purta povara bolii cu demnitate.

„Există o opinie consensuală conform căreia gestionarea adecvată a durerii este o obligație medicală înrădăcinată în practica greacă clasică. Proiectul de lege în discuție vine să onoreze această obligație.

Pacienții suferă adesea de dureri necontrolate și inutile. Ei vor avea de acum dreptul să primească tratamente adecvate pentru terapia durerii, decontate de Casa de Asigurări. Este, până la urmă, dreptul lor la demnitate. În cazul pacienților oncologici în fază terminală, este vorba despre dreptul la demnitatea sfârșitului”, a subliniat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu, cel care a coordonat științific elaborarea Planului Național de Control și Combatere a Cancerului, devenit între timp lege.

Proiectul de lege definește „durerea” drept „experiența senzorială și emoțională neplăcută asociată sau semănând a fi asociată cu o leziune tisulară reală sau potențială” iar „serviciile medicale pentru terapia durerii” – ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi, cu dureri acute sau cronice, având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin controlul sau înlăturarea durerii”.

Potrivit proiectului, asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea după boală şi pentru terapia durerii”.

Managementul durerii se realizează în cadrul medicinei bazate pe dovezi, în mod integrat şi interdisciplinar, pe baza ghidurilor de practică medicală, protocoalelor naţionale de practică medicală, protocoalelor operaţionale de practică medicală sau a protocoalelor terapeutice.

Ministerul Sănătăţii va coordona munca de elaborare a unei strategii privind formarea profesională în managementul durerii a profesioniştilor precum şi strategia privind educarea pacienţilor pentru prevenirea şi terapia durerii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *