Deputatul clujean Aurelia Cristea atrage atenţia ministului Muncii, Mariana Câmpeanu, asupra persoanelor cu handicap, care merită la rândul lor să deţină un loc de muncă.
„Autorităţile publice au obligaţia să promoveze conceptul potrivit căruia persoana cu handicap încadrată în muncă reprezintă o valoare adăugată pentru societate şi, în special, pentru comunitatea căreia aparţine, precum şi să promoveze un mediu de muncă deschis, inclusiv şi accesibil persoanelor cu handicap. Tot în sarcina autorităţilor publice din România cade, potrivit legii, şi activitatea de iniţiere şi susţinere a unor campanii de sensibilizare şi conştientizare a angajatorilor asupra abilităţilor persoanelor cu handicap. Totodată, autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi”, spune Aurelia Cristea.
Parlamentarul cere verificarea modului în care s-au aplicat sancţiuni instituţiilor publice care nu respectă obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.