Procurorul general Tiberiu Niţu i-a transmis, miercuri, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu – acuzat că ar fi cerut mită în campania electorală din 2012.
„În temeiul art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi art. 195 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor republicat, în temeiul art. II din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 7/2011, raportat la prevederile art. 202 Cod procedură penală, şi existând cazul prevăzut de art. 223 alin. 2, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Popescu Florin-Aurelian pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz”, informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
Demersul vine după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.