ClujAzi

Fii informat!

Descinderi ale poțiștilor pe Calea Dezmirului. Mai multe persoane au fost reținute – FOTO

La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii au organizat și derulat o razie cu efective mărite pe Calea Dezmirului și strada Platanilor, din Cluj-Napoca.

Acțiunea a avut drept scop creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice, descoperirea persoanelor care comit infracțiuni și contravenții. De asemenea, polițiștii au acționat în scopul depistării persoanelor urmărite în temeiul legii.

S-a acționat în sistem integrat, fiind angrenați 34 de polițiști de ordine publică, investigații criminale, rutieri, criminaliști, luptători de acțiuni speciale, 10 jandarmi și 12 polițiști locali.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 268 de persoane, 7 dintre acestea. bănuite de fapte ilicite, fiind conduse la unitatea de poliție.

Polițiștii au depistat un bărbat, de 51 de ani, din Cluj-Napoca, urmărit național. Cel în cauză are de executat 1 an de închisoare, în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Gherla, pentru comiterea unui furt. Bărbatul a fost încarcerat la penitenciar.

Polițiștii rutieri au verificat 22 de autovehicule și au constatat 2 infracțiuni rutiere: conducerea unui vehicul fără permis și uz de fals.

În perioada următoare, polițiștii vor continua acțiunile pentru menținerea ordinii publice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *