ClujAzi

Fii informat!

Dezbatere publică la Primărie pe tema extinderii Splaiului Independenţei

Luând în considerare demersurile publice ale specialiştilor în urbanism şi ale unor reprezentanţi ai societăţii civile cu privire la proiectul de reabilitare a tramei stradale, pe tronsonul de pe str. Splaiul Independenţei, de-a lungul râului Someş, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a dispus oprirea fazei de lucrări (pregătirea amplasamentului) până la obţinerea unor concluzii în baza unei dezbateri publice pe acest proiect.

Miercuri, 7 octombrie 2015, ora 15.00 in Sala de Sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca va avea loc o dezbatere publică privind implementarea proiectului mai sus amintit.

Proiectul de reabilitare a străzii, aprobat spre implementare a fost realizat de specialişti în circulaţie şi construcţii de drumuri, parcurgând toate etapele de avizare şi aprobare. Cu toate acestea, pentru o mai bună aprofundare a soluţiilor tehnice propuse, primarul Emil Boc a decis discutatea publică a proiectului şi eventuala modificare a acestuia în baza concluziilor dezbaterii publice.