ClujAzi

Fii informat!

DNA sesizează CSM în cazul judecătoarei de la ICCJ care a decis eliberarea lui Radu Mazăre

Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Inspecţia Judiciară din CSM în cazul judecătoarei Rodica Cosma, de la instanţa supremă, care a dispus punerea în libertate a lui Radu Mazăre, arătând că magistratul a considerat ca nefiind concludente toate probele din dosar din cauza lipsei uneia singure.

Surse judiciare au declarat luni, pentru MEDIAFAX, că procurorii anticorupţie au trimis recent Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o cerere de verificare a judecătoarei Rodica Cosma, care în 9 aprilie a dispus eliberarea din arest şi cercetarea în libertate, cu măsura controlului judiciare, a lui Radu Mazăre, în dosarul în care primarului Constanţei este acuzat că ar fi luat mită 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, pentru a-l ajuta să câştige contractul pentru construirea locuinţelor sociale.

Potrivit surselor citate, procurorii au arătat în sesizare că nu era firesc ca judecătoarea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) să înlăture toate probele anchetatorilor din dosarul lui Radu Mazăre şi să le considere neconcludente din cauza lipsei unei singure probe.