ClujAzi

Fii informat!

Doi tineri s-au îmbătat şi au incendiat o cabană din zona Sfântul Ion

Poliţiştii clujeni au depistat doi bărbaţi, bănuiţi că ar fi distrus o cabană din zona Sfântul Ioan, prin incendiere. Aceştia s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului.

La data de 20/21 septembrie a.c., persoane necunoscute, prin ruperea sistemului de închidere al uşii de acces, au pătruns într-o cabană, situată în zona Sfântul Ioan, din municipiul Cluj-Napoca. Acestea ar fi incendiat cabana, fiind necesară intervenţia pompierilor.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 4 Poliţie au identificat persoanele implicate, stabilind că este vorba de doi bărbaţi de 19, respectiv de 20 de ani, din Cluj-Napoca.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că cei doi, aflaţi sub influenţa alcoolului, ar fi pătruns în cabană după ce ar fi distrus lacătul aferent grilajului cu care era asigurată uşa de acces. În interior, aceştia ar fi pornit incendierea cu ajutorul unei brichete.

Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbaţii implicaţi ar fi fost însoţiţi de alţi trei tineri, în privinţa cărora se efectuează cercetări pentru a li se stabili cu exactitate participaţia la sâvârşirea faptei.

Investigaţiile continuă în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. Cei doi tineri de 19, respectiv de 20 de ani, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere”, faptă prevăzută de Codul penal.