DRONĂ şi elicopter SMURD la un pas de tragedie în Târgu Mureș

de clujazi

DRONĂ şi elicopter SMURD la un pas de tragedie în Târgu Mureș. O dronă a fost descoperită zburând foarte aproape de heliportul din Târgu Mureş în timp ce un elicopter SMURD se pregătea să aterizeze. Piloţii elicopterului au fost luaţi prin surprindere de prezenţa dronei. Ei au fost nevoiţi să întreprindă o manevră de evitare pentru a evita coliziunea. Din fericire, elicopterul a aterizat în siguranţă, însă o coliziune ar fi putut avea consecinţe grave.

Autorităţile au luat măsuri pentru a identifica operatorul dronelor şi pentru a-l trage la răspundere pentru acţiunile sale periculoase.

Coordonatorii Unităţii de Primiri Urgenţe SMURD Târgu Mureş au atras atenţia asupra faptului că este important ca toţi cei care folosesc drone să respecte procedurile şi să ia măsuri de siguranţă suplimentare, mai ales în perimetrele din apropierea spitalelor, pentru a evita astfel de incidente în viitor.

“Ştiu că în această perioadă s-au primit drone drept cadouri, dar vă rog să fiţi atenţi când operaţi astfel de aparate. În această seară s-a raportat un incident, o dronă (prezenţa căreia nu a fost anunţată la turnul de control) care a zburat şi a intersectat traiectul elicopterului SMURD care se afla în proces de aterizare la spitalul Tg. Mureş. O coliziune ar fi putut avea consecinţe grave, aşa că vă rog atenţie şi respectaţi regulile. Incidentul este în curs de investigare. Sărbători fericite tuturor.”, a scris un utilizator pe facebook.

Dronele mai grele de 500 de grame trebuie înregistrate. Pentru a ridica și a ateriza drona în zone urbane este nevoie de aprobare din partea Autorității Aeronautice Civile Române.

DRONĂ şi elicopter SMURD la un pas de tragedie în Târgu Mureș

Vezi și: Peste 300 de apeluri false către ISU în anul 2018

You may also like

1 comentariu

Anonim 4 ianuarie 2023 - 20:36

opjopjm

Răspunde

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.