După George Bush, urmează Uioreanu: vezi cu ce formulă de adresare întâmpină noul papă

de clujazi

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a transmis astăzi scrisori de felicitare către liderii bisericilor Catolică, respectiv Greco-Catolică (Unită cu Roma), cu ocazia alegerii noului Suveran Pontif, Papa Francisc. Deşi mesajul este unul bine-intenţionat, acesta conţine o eroare de adresare. Eroare care a stârnit un scandal internaţional în urmă cu 6 ani, autor fiind atunci preşedintele Statelor Unite ale Americii, George Bush.aaa

Şeful administraţiei clujene a transmis felicitări Înalt Prea Sfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, Prea Fericitului Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major, Întâi Stătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco Catolică precum şi Prea Sfinţitului Florentin Crihălmeanu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla.

În 2007, George Bush a scandalizat întreaga lume când i s-a adresat Papei Benedict al XVI-lea cu apelativul “Mister Pope”. Totuşi, ce a scris Uioreanu?

“Înalt Preasfinţite părinte arhiepiscop,

Cu deosebită bucurie am aflat vestea alegerii noului cap la Bisericii Catolice, Prea Fericitul Papă Francisc. Sunt convins că noul urmaş al Sfântului Petru va fi mai mult decât vrednic de misiunea pe care cardinalii Sfintei Biserici i-au încredinţat-o, aceea de a apăra şi promova valorile creştine într-o lume tot mai zbuciumată şi sfâşiată de conflicte de tot felul.

Vă rog, Preafericite părinte Cardinal, să primiţi felicitările mele cele mai calde pentru alegerea noului papă şi să-mi exprima speranţa că va avea parte de un pontificat lung şi binecuvântat”.

Deşi termenul de preafericit este sinonim cu cel de “sfânt”, adresarea corespunzătoare care se impune în acest caz este de “Sanctitatea Sa”. Mai mult, numele complet al noului papă este Francisc I.

În tot acest timp Administrația Prezidențială a transmis un mesaj papei folosind corect formula Sanctitatea Sa, însă nu au folosit numele complet al papei.

Surpriza vine de la șeful Guvernului care în mesajul transmis papei folosește corect atâta formula de Suveran Pontif cât și numele complet al noului papă, Francisc I.

Vezi aici mesajul lui Uioreanu

Vezi aici gafa lui Bush.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.