Biroul de statistică de la Moscova a anunțat că ritmul de creștere economică a încetinit pentru al cincilea trimestru consecutiv, deși ministerul rus al Economiei anticipa un avans de 1,1%, iar analiștii de 1,2%.
În condițiile în care situația de pe piața europeană nu se va schimba, dacă recesiunea din zona euro se prelungește, economia rusă se îndreaptă spre o perioadă de stagnare, întrucât statele membre ale zonei euro reprezintă principalii parteneri de comerț ai Rusiei.
Companiile ruseşti reduc investiţiile, cheltuielile guvernamentale pentru Olimpiada de la Soci din 2014 se apropie de sfârşit, iar creşterea salariilor din sectorul de stat încetineşte.
Totodată această încetinire a determinat Ministerul Economiei să reducă estimarea de creștere economiă pentru 2013 de la 3,7% la 2,4%.
Economia Rusiei nu va intra însă în recesiune fără un şoc extern, cum ar fi o evoluţie negativă a economiei mondiale, a declarat Andrei Klepaci, secretar de stat în Ministerul Economiei, care este de părere că situația Rusiei se va îmbunătăți în a doua jumătate a anului.