Este placată cu aur pe verso și a fost produsă în anul 1699, fiind unicată în Lume. Artistul Edvin Marton a ales să prezinte clujenilor vioara în valoare de 7 milioane de euro cu câteva ore înainte de startul spectacolului Kings on Ice, care va avea loc vineri seara, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Edvin a concurat cu 500 de muzicieni pentru a putea să cânte la instrumentul achiziționat de un investitor german la o licitație.
Pentru spectacolul din această seară Edvin nu va interpreta melodii din repertoriul românesc (va gusta însă din mici), dar promite că va aborda muzicienii autohtoni în cadrul spectacolelor pe care el și Evgeni Plushenko le pregătesc deja pentru a fi desfășurate în anul 2016.
În această seară, Edvin Marton va interpreta mai multe melodii direct pe gheața amplasată în Sala Polivalentă.